Mergi la continut
AUTONET

Kia Niro desemnată câștigătoarea supremă a premiului „WOMEN’S WORLD CAR OF THE YEAR”


- 63 de femei jurnaliste auto din 43 de țări de pe cinci continente au ales CEA MAI BUNĂ MAȘINĂ DIN LUME a anului 2023




Jurnalistele care aleg câștigătoarea premiului „Women's World Car of the Year” au ales Kia Niro drept cea mai bună mașină din lume pentru 2023. Anunțul câștigătoarei coincide cu Ziua Internațională a Femeii, o dată cu totul specială nu numai pentru că le oferă femeilor o ”voce”, ci și datorită legăturii dintre automobil și autonomia personală.

Înainte de a-și exprima votul, cele 63 de jurnaliste auto din 43 de țări au testat zeci de modele și au evaluat fiecare detaliu. În prima etapă a votului, cele mai bune mașini din fiecare categorie au fost alese dintr-un total de 59 de candidate. Câștigătoarele au fost:



În a doua etapă, aceste finaliste au fost folosite ca bază pentru selecția celei mai bune mașini din lume a anului 2023.

"Alegerile din acest an au fost deosebit de dificile din cauza nivelului excelent al tuturor candidaților. Fiecare dintre finaliști a avut merite suficiente pentru a câștiga trofeul", spune Marta Garcia, președinte executiv al WWCOTY.

În cele din urmă, și după o analiză amănunțită, balanța s-a înclinat puternic în favoarea  modelului Kia Niro. Iată ce au de spus unii dintre judecătorii noștri:

„Kia Niro oferă un pachet complet care merită în mod clar acest premiu. Numeroasele sale opțiuni pentru sistemul de propulsie, designul elegant, tehnologia ușor de utilizat, scaunele confortabile și pachetul de dotări economic îl fac să iasă în evidență într-un domeniu cu concurență acerbă” Elana Scherr, SUA.

„Kia continuă să mă impresioneze... După modelele EV6 și Sportage, Kia Niro oferă un automobil flexibil, un design atractiv, calitate/lux și o gamă de motoare cu care toți șoferii își pot satisface nevoile de mobilitate. Apreciez mai ales spațiul confortabil și tehnologia. O mașină care are de toate să mulțumească...”, Sabrina Parant, Belgia.


„Kia Niro oferă un interior funcțional, performanțe bune de condus și sisteme de propulsie variate, împreună cu un preț atractiv care îl face o alegere excelentă pentru călătoriile zilnice” Jil McIntosh, Canada.

„Noul Kia Niro urmează în mare măsură aceeași rețetă de succes ca și modelul anterior Niro, cu posibilitatea de a alege atât un motor cu ardere internă (de la hybrid la plug-in hybrid) și o mașină 100% electrică. Până în ultimul an de producție, primul model Niro a fost un succes fără precedent în Olanda. Niciun model nu s-a vândut mai bine. Așteptam cu nerăbdare noul model modernizat care nu ne-a dezamăgit. Este mai inteligent, mai stilat, mai modern, mai eficient și puțin mai încăpător" Odiel Mennink, Olanda.

„Kia Niro o mașină practică de oraș, care vă oferă tot ce aveți nevoie într-un pachet accesibil” Renuka Kirpalani, India.

„Kia Niro este o mașină spațioasă, elegantă, eficientă și practică, care urmează trendul actual prin dimensiunea, designul și modul său de condus” Petra Mühr, Austria.

„Unul dintre cele mai bune automobile hybrid cu cea mai bună performanță și dinamică”, Giovanna Alvarado, Peru.

„Spațios, practic, disponibil cu mai multe sisteme de propulsie eco-friendly (HEV, PHEV și BEV) cu consum redus”, Solveig Grewe, Germania.

„Un automobil pe care l-aș recomanda cu căldură oricărui bărbat, femeie sau familie datorită gamei sale nelimitată de caracteristici de siguranță, garanției îndelungate și interiorului spațios, dotat cu tehnologie modernă. Ce mamă sau tată nu s-ar simți în siguranță conducându-și copiii cu un model Kia Niro”, Alix Capper-Murdoch, Republica Cipru și Republica Turcă a Ciprului de Nord.

Toate voturile au fost verificate de Grant Thornton, de la biroul din Auckland, Noua Zeelandă. Acest auditor a certificat rezultatele WWCOTY încă de la înființarea sa în 2009.


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.

Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.


Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.


Despre premiile  Women's World Car of the Year
Women's World Car of the Year este singurul grup de premii auto din lume format exclusiv din femei jurnaliste auto. A fost creat de jurnalista auto din Noua Zeelandă Sandy Myhre în 2009. Ea este președinte de onoare, în timp ce Marta García este președinte executiv.

Acest premiu unic își propune să recunoască cele mai bune mașini ale anului și să ofere o opinie femeilor din lumea auto. Criteriile de vot se bazează pe aceleași principii care ghidează orice șofer atunci când alege o mașină. Juriul nu selectează o „mașină pentru femei” deoarece mașinile nu sunt specifice sexului. Aspecte precum siguranța, calitatea, prețul, designul, ușurința de condus, beneficiile și amprenta asupra mediului, printre altele, sunt luate în considerare atunci când este exprimat votul.
Totuși, dincolo de alegerea celor mai bune mașini ale anului, obiectivul nostru este și de a oferi vizibilitate femeilor din lumea auto și de a contribui ca vocea femeilor să fie auzită pe toate continentele, deoarece mobilitatea pentru o femeie înseamnă acces la multe posibilități personale și profesionale.